Prima zi – New Delhi

Deși am ajuns dimineața pe la cinci și un pic în New Delhi, am ieșit din aeroport o oră și jumătate mai târziu. Și asta pentru că m-a pus dracu’ să fiu cinstit. Ce mi-a trecut mie prin cap… Dacă tot aveam rucsacii plini cu scule de pozat și filmat, am zis că e corect să caut un vameș și să îl anunț că intru în țara cu aparatură de înregistrat. Cea mai proastă idee pe care am putut să o am. “Pfff” a bufnit indianul, “cât costă toate sculele astea, care e valoarea lor?” a întrebat. Am făcut repede un calcul, scanând parcă în minte facturile pe care le-am achitat sau le mai aveam de achitat…Undeva la zece mii de euro, i-am răspuns.

Hm, nu e bine, zice. Cu o figură tipică vameșului care adulmecă “prada”. Nu e bine deloc, nu puteți intra cu aparatura asta în India.
Cum adică nu puteam intra? Păi de asta am venit, să filmez, să pozez… Adică să vă fac gratuit reclamă țării, am gândit…

Îmi pare rău, zice, dar dacă vreți să intrați, trebuie să lăsați gențile cu scule aici…
Ce tâmpenie mi-am zis… Am căutat pe internet din scoarță-scoarță, trei luni de zile am cumpărat toate cărțile posibile, traduse în limba română, am citit toate informațiile de pe bloguri, legate de India… Niciunde nu am găsit vreo remarcă legată despre faptul că nu puteam intra cu videocamerele… Era ceva putred aici. Am schimbat strategia, i-am spus că nu am înțeles bine întrebarea, că sigur camerele au costat cândva atât, când erau noi, acuma dacă mai valorează jumătate din prețul inițial, dar ce zic eu jumătate, un sfert! Nu s-a lăsat… I-am spus că vreau să trec peste gradul lui și să discut cu un superior…

În câteva secunde de după un ghișeu, cu ochii cârpiți de somn și-a făcut apariția un alt funcționar. Mi-a aruncat o privire lungă și de sub șapca în stil Che Guevara, s-a auzit o mârâială din care trebuia să înțeleg că nu e de bine. Între cei doi singura diferență era doar cascheta aia. Ei bine, după mai mult de douăzeci și patru de ore de când eram plecat de acasă, numai de clicăreala cu vameșii nu aveam chef, dar n-aveam ce face… Ok, am zis, trecem la nivelul următor…

Să vină următoarea “caschetă” să vedem ce formă are… Se pare că străruința a dat roade… “Bine, mi-a zis primul, mergeți până la poarta de ieșire și dacă în drum nu vă opresc colegii mei pentru a se uita în genți ați trecut, dacă vă opresc însă, veniți înapoi și găsim o soluție…” Pfff, “GĂSIM O SOLUȚIE” păi de ce n-ai zis așa de la-nceput frate. Găsim o soluție e o sintagmă clasic românească, știm cu toții ce înseamnă. E ceva care pe noi ne definește ca popor…

Era clar că de intrat voi intra. Doar că în cea mai proastă dintre variante, trebuia să mai trec odată pe la primul interlocutor pentru a-i răsplăti “vigilența”. Nu s-a întâmplat. Am trecut prin ultimul filtru ca prin brânză, vameșii fiind ocupați cu alte genți, mai arătoase.

P.S. – Dacă doriți să vedeți documentarul filmat în India, vă invit să îl urmăriți aici.