Pentru că nu mai putem da timpul înapoi…


Sigur au mai rămas zile de comemorare a evenimentelor din Decembrie 1989. Nu pot însă să mă abțin să nu sesizez apariția anumitor persoane care, de fiecare dată, numai în această perioadă a anului, se lasă gâdilate în orgoliu. Eroi… cu acte… Aud povești de viață bazate pe un singur gest, dar care ar trebui să le percepem ca exemple de viață. Oare? Am stat și m-am gândit… o viață de exemplu nu se construiește pe o sumă de gesturi, atitudini, acțiuni? E suficient un gest?…
Un sfert de secol e un bun prilej de a-ți pune anumite întrebări. Trecând prin fața Prefecturii, azi, prin dreptul jeep-uri aliniate în parcare, mi-am pus întrebarea: – Pentru ce am ieșit în stradă în Decembrie ’89?
Nici o clipă, în ziua în care primul om împușcat a căzut lângă mine în Piața Libertății, nici un moment în noaptea în care am rămas doar câteva zeci de oameni în fața județenei de partid huiduindu-i pe Bobu și Dăscălescu, nici un minut când i-am vazut în balconul clădirii făcându-ne semne de victorie pe cei care cu câteva ore în urmă erau gata să ne aresteze ca “elemente reacționare”, nu m-am gândit că acele zile vor constitui un prilej de parvenire pentru unii. S-a întâmplat însă.
Și atunci pentru ce am ieșit în stradă în Decembrie ’89? Cred că, la fel ca zeci de mii de alții timișoreni, am ieșit pur și simplu pentru că simțeam că trăim într-un regim care ne sufocă. Cu siguranță n-am făcut-o pentru ulterioare avantaje materiale. Libertatea o consideram de-ajuns și pe ea speram să ne clădim fiecare un viitor mai bun.
La 25 de ani de la Revoluție, pentru că nu mai putem să dăm timpul înapoi, ceea ce mai cer însă din partea unora este măcar puțină decență.

You may also like

Ponta, Pop și Plagiatu’

O fi fost?…

Lasa un raspuns