Vulcanii Noroioși din Buzău
Vulcanii Noroioși, o zonă spectaculoasă ce merită vizitată
Vulcanii Noroioși din județul Buzău sunt unul dintre cele mai spectaculoase locuri care merită vizitate. Se ajunge relativ ușor și drumul e bun. Cel puțin până la Berca. De aici, pentru cei câțiva kilometri pe care îi mai ai de parcurs până la zona cu pricina, sunt ceva indicatoare. Însă nu dispuse în cel mai fericit mod.
Eu am ajuns în prima fază la Pâclele Mari. Era în mijlocul săptămânii și nu era țipenie de om. Nici măcar la chioșcul de unde se presupune că poți să-ți cumperi vreun suvenir, dacă nu bilete de intrare în area protejată, nu era nimeni. Pe mine chiar m-a bucurat acest lucru. Puteam să dau niște ture cu drona deasupra movilelor de pământ din care bolborosind ieșea noroi sulfuros.
Aici parcă ești pe Marte
Am dat aici vreo două trei ture cu dorna, destul cât să îmi consum bateriile. 🙁 Peisajul, contrastul dintre culoarea solului și cerul destul de înnorat crea o atmosferă nepământeanâ. Însă cu adevărat ca pe Marte te simți vreo patru-cinci kilometri mai încolo, la Pâclele Mici. Aici se ajunge după ascensiunea unei pante care, dacă nu ai deloc antrenament, este ușor solicitantă. Însă vă zic sincer, merită. Mi s-a șters complet imaginea Pâclelor Mari. Acolo “vulcanii” erau niște mogâldețe. Aici vorbim și de o întindere mai mare, dar și de adevărate cratere, undele depășind în diametru un metru și jumătate.
Nu vreau să vă spun că am nimerit aici din pură întâmplare. În loc să o iau înapoi spre Berca, la prima intersecție după Pâclele Mari, am făcut la stânga. Am mai mers puțin și am dat peste niște mașini parcate la poalele unei coline, niște măsuțe din lemn și o reclamă la vulcani.
Habar nu aveam ce urma să găsesc acolo dar și azi îmi pare rău că n-am mai avut baterie la dronă. Aici trebuia să survolez. Am rămas însă doar cu pozele din aparatul foto și cu ideea de a reveni cât mai curând pentru filmări. Mi-am făcut chiar și un scenariu care, dacă ies lucrurile cum vreau, va fi interesant. Aici chiar parcă ești pe Marte.