Cu gândul spre țări mai calde.
Monthly Archives: December 2014
Sigur au mai rămas zile de comemorare a evenimentelor din Decembrie 1989. Nu pot însă să mă abțin să nu sesizez apariția anumitor persoane care, de fiecare dată, numai în această perioadă a anului, se lasă gâdilate în orgoliu. Eroi… cu acte… Aud povești de viață bazate pe un singur gest, dar care ar trebui
Cabinetul Ponta IV a depus jurământul. Pentru a rămâne în funcție, Victor Ponta a făcut încă o plecăciune în fața președintelui. S-a trecut foarte ușor peste declarația de ieri a premierului în care recunoștea că a plagiat și renunța la titlul de doctor. După intervenția lui Traian Băsescu de dinainte de începere a ceremoniei, gestul
Deasupra luminilor albastre, în aburi de vin, scorțișoară și colaci, între catedrală și operă, privește cu umerii căzuți la forfota din jur. În dreptul lui, luminile fântânii atrag pe toată lumea. La picioarele lui se fac mii de poze, dar blitzurile aparatelor nu-l mai ating. Știe că n-a fost frumos niciodată, și nu e vina
Pentru a cincea oară în 2014 o localitate din Dâmbovița, Vultureanca este sub ape. Dacă nu ar fi trist, chiar că m-ar apuca râsul… A cincea oară într-un an! Câtă răbdare pot să aibă oamenii ăia… și ce catastrofe pot să-și aleagă în administrație? E incredibil. Acum se așteaptă, din nou, ajutoare de la Crucea
Lumini și umbre, o nebunie de culori…
Dacă nu aș fi călătorit în India poate lăsam această informație să treacă mai ușor pe lângă mine, însă faptul că omul care “pe cale de consecință” a reintrodus limba de lemn în parlament, pleacă în India, în decembrie, în plin sezon turistic acolo, să stea de vorbă cu parlamentari indieni timp de o săptămână,
Sunteți de acord cu votul secret? Eu nu. Cred că ar trebui să interzicem această forma mascată de asumare a responsabilității parlamentarilor. Până la urmă i-am trimis acolo pentru a ne reprezenta. I-am trimis acolo pentru că am considerat că au coloană vertebrală și ceea ce spun sau fac își asumă. Votul secret este însă
Dorind să demonstreze că nimic nu se aruncă și chiar lucrurile de care majortatea dintre noi ne-am debarasa se pot transforma cu puțină creativitate, voluntarii Generație Tânără România aduc în centrul Timișoarei ornamente inedie pentru bradul de Crăciun. Podoabe realizate din materiale simple dar care prin îmbinare au un farmec aparte. Privindu-le te întorci oarecum