O fi fost?…


Deasupra luminilor albastre, în aburi de vin, scorțișoară și colaci, între catedrală și operă, privește cu umerii căzuți la forfota din jur. În dreptul lui, luminile fântânii atrag pe toată lumea. La picioarele lui se fac mii de poze, dar blitzurile aparatelor nu-l mai ating. Știe că n-a fost frumos niciodată, și nu e vina lui că l-au țintuit aici, dar parcă în nici un an nu a fost așa de trist. Acum nici măcar un fir de argint, un strop de beteală nu-i alină întunericul din care privește. Cufundat în beznă mai speră doar ca zăpada, dacă va veni, să-l ajute să-și facă remarcată măreția și nu-i rămâne decât să privească la vitregii lui frați mai mici, acoperiți de mantii luminoase… S-au schimbat vremurile, iar. Știe. Retras, își acceptă în tăcere soarta deși nu e vina lui că a fost cândva “bradul” lui Ceaușescu… apoi al lui Oancea, al lui Ciuhandu… O fi fost vreodată cu adevărat al Timișoarei?…

You may also like

Lasa un raspuns